COKE LIVE PENINSULA 2009, ziua 3

Am ajuns la destinaţie, mi-am schimbat biletul în brăţară şi am mers spre intrare. De data asta am avut grijă ce iau la mine, pentru că mă pregăteam iarăşi de cele 'nşpe mii de controale de la intrare. Şi când colo am trecut foarte chill.

Primul concert de pe CocaCola Main Stage a fost al celor de la Viţa de Vie. Era cam cald pentru ora aia şi nu era lume foarte multă. Mă aşteptam la ceva mai mult din partea lor, dar am rămas neimpresionată, poate şi din cauză că i-am văzut de vreo 6 ori in ultimul an şi m-am plictisit. Aşteptam să cânte Sunetul mai tare, dar norocul n-a fost de partea mea. Poate mai bine mergeam la Guerillas în Ursus Party Tent.

Tot pe scena principală au intrat apoi Freestylers. Stilul lor a prins bine la public, mai ales când din boxe răsunau cunoscutele piese de la Pendulum, Painkiller şi Fasten your seatbelt.
Au cântat apoi ungurii de la Tankcsapda, la care n-am stat din motiv de foame şi pentru că erau roacheri, iar eu am mers acolo pentru electronic.

Şi a venit şi momentul mult aşteptat, concertul THE PRODIGY, care n-au mai avut probleme cu aterizarea ca în 2007. Spaţiul din faţa scenei s-a umplut rapid de lumea care a venit din diferite părţi ale ţării ca să îi vadă. A început mai târziu decât trebuia, dar pentru noi toţi important era să cânte, nu mai conta la ce oră. Prima piesă a fost World's On Fire, apoi au continuat cu Omen, Warrior's Dance, Invaders Must Die, Take me to the hospital, Stand Up şi câteva piese vechi, Diesel Power, Firestarter, Smack My Bitch Up, No Good. Mai erau nişte piese, dar nu-mi amintesc în momentul de faţă.

Din păcate nu am reuşit să fac poze, pentru că eram prea departe de scenă şi eram foarte prinsă în mulţime. Dacă nu săreai deodată cu lumea, riscai să nu mai ieşi întreg de acolo. Aşa că am ales să mă bucur de concert şi să las pozele în seama altora, oricum cele mai frumoase momente sunt cele pe care nu le poţi fotografia. Un singur cuvânt poate descrie ce a fost acolo: delir.

După electronic, ne-am mutat la drum and bass, pe Coke Terrace, unde mixa Goldie (UK). Dansul ne-a ajutat foarte mult să scăpăm de frig, dar tot m-am ales cu o răceală drept suvenir.

Am trecut apoi la ritmuri de breakbeat, pe Freedom Arena, unde era concert Şuie Paparude (al doilea moment pe care îl aşteptam eu cu nerăbdare). Am dansat non-stop vreo 3 ore, între timp s-a făcut şi dimineaţă, adică partea aia a zilei pe care o urâm cu toţii şi care de această dată a adus sfârşitul festivalului. Îmi pare foarte rău că nu am mers la toate zilele şi că nu am prins ultimul concert Nine Inch Nails, dar măcar ştiu ce am pierdut şi o să merg la anul.

biletu' spre fericire

un simplu bilet poate însemna mult, mai ales când îl primeşti cadou şi el te duce la concertul uneia dintre trupele tale preferate. mâine - The Prodigy, electrizare, delir.

şi-mi terorizez vecinii, aşa ca încălzire înainte de concert.



The Prodigy - Thunder

ARTMANIA 2009, ziua 2

A doua zi a festivalului a început evident cu 'nşpe mii de controale. Nu de alta, dar organizatorii vroiau să se asigure că nu scoţi ochii cu cheile, nu îţi tai venele cu piaptănul, şi nici nu dai în cap cu umbrela. Aşa că au fost reţinute orice fel de obiecte mai mult sau mai puţin dubioase.

Chestia care m-a mirat incredibil a fost că programul s-a respectat întocmai, chiar a început la 7 fix.

Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Subscribe. Cum au intrat au şi început să sară şi să-şi mişte dredurile în toate direcţiile. Publicul a primit frumos muzica ungurilor, deşi nu era cine ştie ce.

A doua trupă a fost Pain. Pe mine nu m-au impresionat deloc, dar rocheraşii din public erau foarte entuziasmaţi. Trecuse abia o oră de la începutul concertului şi deja simţeai în aer miros de roacher ud aka transpiraţie. În rest totul bine şi frumos, până a cântat cu ei donşoara Anette de la Nightwish şi toată lumea a rămas şocată de felul în care arăta.

Şi în sfârşit, după atâta aşteptare, a început Nightwish. Lumea a rămas din nou şocată de Anette, de data aceasta de mişcările ei de Britney Spears. Nici vocea ei nu a făcut o impresie foarte bună. În jurul meu auzeam injurături la adresa ei şi multă lume striga "Tarja!". Piese vechi ca Nemo şi Wish I had an angel au sunat complet diferit de cum le ştiam noi pe vremuri, datorită evident, vocii lui Anette. Dar să nu fim răi, ea este solista de la Nightwish, iar noi suntem nişte bieţi privitori. Totuşi mi-a plăcut când a cântat Amaranth. Din punct de vedere instrumental, a sunat superb şi sonorizarea a fost bună. Şi efectele au fost foarte mişto: foc, artificii, lumini.

În rest nebunie. Publicul cânta piesele cu trupa, eu am primit mult păr în gură de la cei din faţa mea care se bucurau de concert, Jukka, Emppu şi Anette au primit răţuşte de plastic de la fani, Tuomas arăta tot aşa bine ca în poze, Nightwish nu s-au întors la bis, concertul s-a terminat şi în urmă a rămas multă mizerie şi o amintire plăcută.

La sfârşit ne-am recuperat obiectele dubioase şi încă nu am reuşit să-mi tai venele cu piaptănul. Şi vă rog scuzaţi calitatea pozelor, dar nu ai voie înăuntru cu un aparat prea deştept. Cine ştie, poate te orbeşte bliţu.